De aseară, site-urile de sport din România lucrează în ritm de calamitate. Mii de semne se alipesc, se despart, se transformă în rânduri, apoi în articole care umplu pagini și pagini. Steaua a fost eliminată! La ora când jucătorii lui Rădoi intrau în vestiarul stadionului din Belgrad, tunând și fulgerând pe scaunele și banchetele lipsite de vină, așa cum cerul nopții își vărsa furia peste București, la Vladivostok, pe coasta Pacificului, locuitorii începeau liniștiți o nouă zi de muncă. Acesta este marele paradox al geopoliticii din fotbal. În actele lui Platini, orașul din Extremul Orient face parte din Europa, iar dacă echipa locală Luch Vladivostok – aflată momentan pe locul 5 în liga a doua rusă – va prinde cândva un loc în Europa League sau Champions League, adversarele ei își vor blestema zilele în fața unui drum mamut spre capătul lumii. Închipuiți-vi-l pe George Becali pus în fața decontului unei asemenea călătorii de 8.000 de kilometri. Ce blestem, ce obligație, dar ce coșmar teoretic posibil.
În noaptea furtunoasă bucureșteană, finanțatorul se tânguia la Digi Sport: „Ceee, sunt obligat, sunt blestemat să dau banii familiei mele la Steaua!?”. Și nimeni nu i-a strigat din toți plămânii, să se audă de la Praga până la Vladivostok: Da, domnule, ești obligat să investești în Steaua!
Dacă mâine, o mână invizibilă ar trasa două linii imaginare longitudinale, una în dreptul faimosului Pod al lui Carol din Praga și alta care să taie Cornul de Aur din Vladivostok, tot spațiul uriaș dintre aceste două linii ar fi al Stelei. În această zonă care ar acoperi mai bine de jumătate din suprafața pământului nu există o echipă mai titrată decât formația din Ghencea. Pentru cehi, Steaua e un gigant. Sârbii de la Partizan au plâns de bucurie că au eliminat-o, miercuri seară, bulgarii, grecii, rușii, cecenii, kazahii și alte seminții ale pământului o respectă. Aceasta este adevărata moștenire a primei Cupe a Campionilor câștigate de o echipă din Europa de Est. A urmat Steaua Roșie Belgrad, dar Steaua București a fost Columb de dincoace de Cortina de Fier. Nu discutăm aici și acum despre metodele prin care Steaua și Dinamo racolau jucători în acea vreme. Ele nu sunt diferite de cele folosite de ȚSKA sau Spartak Moscova, Dinamo Dresda, Sparta Praga sau Steaua Roșie.
Undeva, într-o vilă din Pipera, nu există niciun glob pământesc, după cum, probabil, nu poți găsi nici cărți despre exploratori celebri. Acolo sălășluiește omul adus și pus să îngrijească acest bun inestimabil numit Steaua. În 1986, el era, vorba lui Cătălin Tolontan, „copilul familiei de machidoni care-și număra banii în diminețile reci cînd era trimis la piață și visa să conducă lumea”. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Ajuns finanțatorul Stelei, Becali continuă să-și numere, calic, firfiricii și să-i drămuiască – primitiv – după principiul „9 la mine în buzunar și unul pentru băieți”. În jurul său, argații – fie ei fini, nași, fii, gineri, nepoți și veri – roiesc ca niște albine dornice să-și mulțumească stăpânul, în timp ce – în taină – speră și ei să prindă niște firimituri din moneda azvârlită de El. Dacă fotbalul s-ar fi născut în Evul Mediu, Steaua avea toate șansele ca în 2015 să devină un muzeu al modului de conducere al unui club.
Tot ca niște albinuțe roiau miercuri după-amiază și angajații lui West Ham United, veniți la Chiajna pentru antrenamentul oficial al echipei londoneze. Îmbrăcați în tricouri și șorturi negre, cu emblema clubului brodată în fir alb, membrii departamentului de comunicare supravegheau și acopereau toată activitatea jucătorilor. Sophie Bradley, directorul de comunicare, îl însoțea pe Slaven Bilic, doi tineri scriau de zor pentru site-ul clubului, doi cameramani filmau, fotograful capta fețe de jucători, iar alți câțiva forfoteau de colo-colo cu treburi nevăzute. Pe lângă ei, alți câțiva pregăteau echipamentul, păzeau incinta și puneau lângă piscina din complex platourile cu banane și nectarine cerute de nutriționistul clubului. Acasă, la Londra, zeci de angajați tundeau iarba, negociau contracte de vânzare, antrenau copiii și juniorii faimoasei Academii de unde au ieșit Frank Lampard și Rio Ferdinand, discutau proiecte de marketing și campanii de imagine. Mașinăria, unsă cu 113 milioane de lire sterline numai din drepturile TV, funcționează ireproșabil.
La Belgrad, pe tunelul spre vestiare, un ofițer de presă blazat și încruntat, sătul și el să le răspundă mai mereu jurnaliștilor că „nu vrea antrenorul” sau „nu vrea președintele” se gândea pe ascuns cu groază că milioanele din Liga Campionilor nu vor mai ajunge în conturile lui Becali. Cu ochii în gol, Rădoi – antrenorul fără licență – revedea faze și-și analiza deciziile. Acasă, nu mai există nimic, iar vremurile grele se înghesuie la ușa FCSB. Pe stadionul din Ghencea vuia ploaia, iar într-o sală de la tribună, lăsată în paragină de Clubul Sportiv și numită impropriu muzeu, replica în miniatură a Cupei Campionilor sclipea din când în când în lumina fulgerelor. Fiul lui Argăseală și ginerele lui Becali, oamenii de marketing ai clubului, înjurau printre dinți soarta, în timp ce suporterii agreați de conducere care mai țin și se hrănesc din unicul magazin care comercializează brandul Stelei îl blestemau pe Papp.
Știu, veți spune că West Ham, un club care are acces la fondurile din Premier League, nu se compară cu Steaua. Pentru a respecta adevărul în întregime, nici salariile din Marea Britanie nu au corespondent, însă, în România. Un plan de marketing bine gândit, comandat unor specialiști din București, este mult mai ieftin de implementat decât la Londra. În plus, din vitrina lui West Ham lipsesc urechile alea mari din argint de care – pe vremuri – trăgea ca un apucat Ilie Bărbulescu.
La Vladivostok acum e seară. Briza Pacificului flutură ierburile de pe dealurile de deasupra orașului, în timp ce tinerii se plimbă pe faleză. Un parior, pasionat de fotbal, discută pe Messenger cu prietenii săi rezultatele din preliminariile Ligii Campionilor. „Ai văzut că Steaua a fost eliminată? Am pariat 100 de ruble pe ei”, scrie el . Literele chirilice din tastele telefonului se lipesc între ele pentru a reda, corect, numele unui club faimos, un brand valoros rămas captiv în „zona nimănui” a conflictului dintre un finanțator suficient și un minister speculant.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER